vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateCoordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID: ”De la un caz Delta se poate...

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID: ”De la un caz Delta se poate ajunge, în două luni, la 390.000 de persoane infectate”

Autoritățile sanitare ne anunță că se va menține tendința de creştere a cazurilor de COVID-19 şi nu se întrevede o posibilitate de stagnare. Conform statisticilor oficiale, unul din doi români nu are niciun fel de protecţie la boală, iar tulpina Delta este extrem de contagioasă. „Astăzi, din păcate, avem peste 3.900 de cazuri confirmate şi raportate de infecţie cu SARS-CoV-2, în condiţiile în care vorbim de o rată de pozitivare a testelor de circa 8,2%, în ziua precedentă am avut de două ori mai puţine cazuri, cu aceeaşi rată de pozitivare, ceea ce mă face să cred că în perioada următoare creşterea cazurilor se va menţine, nu se întrevede o posibilitate de stagnare a creşterii numărului de cazuri. De altfel, situaţia este explicată în primul rând de faptul că varianta Delta a devenit dominantă inclusiv în România şi, de asemenea, unu din doi români nu are niciun fel de protecţie faţă de această boală, în sensul că nu au fost nici vaccinaţi şi nu au trecut prin boală, nu au istoric de trecere prin boală. (…) Dacă ne uităm la faptul că varianta Delta în momentul de faţă este dominantă comparativ cu varianta Alfa, când rata bazală de reproducere a cazului era de circa 2, comparativ cu rata bazală de reproducere a cazurilor la varianta Delta de 5 în medie, pot să vă spun că, după opt cicluri repetitive de transmitere, de la un caz cu variantă Alfa se ajunge în circa două luni la alte 256 de cazuri noi de boală, spre deosebire de varianta Delta, în acelaşi interval de timp, de la un caz pozitiv se poate ajunge la peste 390.000 de persoane infectate. Ceea ce înseamnă un număr de peste 1.500 de ori mai mare de persoane infectate în acelaşi interval timp, din simplul motiv că varianta Delta este înalt transmisibilă, este mult mai contagioasă şi într-o populaţie nevaccinată, unde nu se respectă măsurile de prevenţie, se răspândeşte extrem de uşor. Transmiterea variantei Delta este similară cu nivelul ridicat de răspândire al bolilor transmisibile ale copilăriei: pojarul, vărsatul de vânt.”, a explicat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.
De altfel, Institutul Național de Sănătate Publică anunță că, începând de săptămâna trecută, toate decesele COVID se consideră că sunt cauzate de varianta Delta, pentru care a fost declarată transmitere comunitară susținută la nivel național. Astăzi au fost raportate 96 de decese asociate COVID-19, număr care nu a mai fost înregistrat de la mijlocul lunii mai.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu