joi, aprilie 18, 2024
AcasăPanciuControale la transportul școlar, în zona Panciu-Vidra

Controale la transportul școlar, în zona Panciu-Vidra

În perioada 3-4 martie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu cei din cadrul structurilor de ordine publică și poliție rutieră, au acționat pentru verificarea respectării normelor sanitare și a legalității privind transportul de elevi la și de la unitățile de învățământ în context COVID-19.

Având în vedere Planul Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ dar și contextul actual, generat de dinamica evoluției răspândirii virusului SARS-CoV-2, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică și al Serviciului Rutier au continuat acțiunile, exclusiv pe două intervale de timp, ce au acoperit intrarea/ieșirea elevilor în/din unitățile de învățământ, respectiv: 07.00-09.00 și 11.30-13.30. Activitățile au fost organizate pe raza orașului Panciu și a Secțiilor de Poliție Rurală Panciu și Vidra.

Zilnic, în medie, au participat 20 de politisti. În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost efectuate mai multe controale în trafic, fiind controlate 163 de autovehicule destinate transportului de persoane, din care 45 de transport școlar elevi. Au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto de transport public de persoane, din care 9 la legea 55/2020 (pentru nerespectarea normelor de protecție sanitară privind distanțarea în mijlocul de transport și nepurtarea măștii de protecție), în valoare de 500 lei și 23 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cu privire la transportul școlar al elevilor cu autovehicule speciale, în 5 situații au fost constatate nereguli, în sensul că au fost identificate microbuze școlare care transportau mai mulți elevi decât numărul de locuri prevăzut în certificatele de înmatriculare. Conducătorii auto în cauză au fost sancționați contravențional conform prevederilor OUG 195/2002.

Pe această cale, atragem atenția conducătorilor autovehiculelor destinate transportului de elevi cu privire la:

-transportul mai multor persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare;

-obligativitatea purtării centurii de siguranță pe timpul deplasării;

-controlul periodic al stării tehnice a autovehiculelor special destinate transportului de elevi;

-asigurarea igienei și a dezinfecției mijloacelor de transport;

-obligativitatea purtării măștii de protecție pe timpul deplasării cu mijloacele de transport. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu