Contribuabilii vor primi clarificări referitoare la noutăţile legislative fiscale

0

Seria întâlnirilor cu contribuabilii va continua, la nivelul judeţului Vrancea şi în luna iunie 2018, în cadrul cărora contribuabilii vor beneficia de îndrumare şi asistenţă fiscală. Primul eveniment din luna iunie va avea loc, miercuri, 20 iunie 2018, începând cu ora 10.00, la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate serviciile on–line dezvoltate de ANAF şi vor fi oferite lămuriri legislative cu privire la noutăţile şi modificările intervenite în legislaţia fiscală pe parcursul lunii. Aceeaşi temă va fi  prezentată de specialiştii birourilor de asistenţă contribuabili şi joi 21 iunie, începând cu ora 10.00, la sediile serviciilor fiscale din Adjud şi Panciu.

Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la numerele de telefon 0237/236.600 interior 326 pentru întâlnirea de la sediu, 0237/642480 pentru întâlnirea de la sediul S.F.M. Adjud şi 0237/275633 pentru întâlnirea de la sediul S.F.O. Panciu. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea îşi propune creşterea calităţii serviciilor destinate contribuabililor.

Compartiment comunicare, AJFP Vrancea