Fostul premier Victor Ponta (acum consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu) susține că România este într-o situație dificilă din punct de vedere economic. Anul electoral și-a pus amprenta, iar bugetul este apăsat de mari cheltuieli. Toate creșterile de pensii, salarii și alte avantaje salariale au dus la creșterea datoriei publice.„95-99% din viața noastră nu va depinde de președinte, va depinde de guvern – salarii, pensii, taxe, impozite, sănătate și așa mai departe. Va fi cumplit la guvernare anul viitor, în primul rând pentru că anul ăsta nu s-au făcut reforme și s-au acumulat datorii și în doilea rând pentru că România este pe harta țărilor unstable (n.r. – instabilă), unpredictable (n.r. – imprevizibilă / impredictibilă). Asta înseamnă că o să ne fie foarte greu să ne finanțăm deficitul, o să ne fie foarte greu să îi convingem la Bruxelles să ne dea bani. (…) Ce pot să vă spun și așa este: 2025 va fi un an greu, vin datoriile de anul ăsta. Deficitul crește cu 30 de miliarde pe legea pensiilor. Anul viitor ai nevoie de un guvern mult mai performant din punct de vedere economic.”, a declarat Victor Ponta la România Tv. Declarația lui Ponta este, totuși, surprinzătoare, dacă ne gândim că este un apropiat al premierului Marcel Ciolacu și, totodată, candidat PSD la alegerile parlamentare din 1 decembrie. În toate declarațiile publice, liderii PSD susțin că bugetul României nu are și nu va avea probleme nici anul viitor în a asigura cheltuielile publice majorate în acest an electoral.
Consilierul premierului Ciolacu, despre problemele economice grave ale României: ”Va fi cumplit la guvernare anul viitor”
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -