Conduceau fără permis și s-au ales cu dosare penale

0
18
La data de 8 mai a.c., ora 09.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nereju au oprit în trafic un moped neînregistrat, care circula pe DJ 205D-Nereju Mic, condus de un bărbat, de 24 de ani, din comuna Vidra. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Azi-noapte, orele 00.30, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit un autoturism care circula pe Bulevardul București, condus de un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Focșani, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că acesta figura ca având permisul de conducere reținut. Pe numele său a fost întocmit dosar penal. (IPJ Vrancea)