luni, mai 6, 2024
AcasăSocietateChiriile locuințelor de serviciu vor crește cu 40%

Chiriile locuințelor de serviciu vor crește cu 40%

„În prezent, având în vedere evoluţia ratei anuale a inflaţiei, tariful de bază lunar al chiriei nu mai corespunde situaţiei reale“, se arată în nota de fundamentare a legii realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Prin urmare, se propune actualizarea acestui tarif cu rata anuală a inflaţiei, calculată din 31 decembrie 2006 şi până în 31 decembrie 2016. Ca exemplu, dacă până acum chiriaşii locuinţelor de serviciu plăteau, să spunem, 200 de lei, după actualizarea cu rata inflaţiei din ultimii zece ani vor plăti 280 de lei, ceea ce înseamnă o majorare a chirie cu 40%. Mai mult, în proiectul de lege se spune că „valoarea chiriei pentru curţile şi grădinile aferente suprafeţelor locative aprobate în prezent nu mai reflectă valoarea reală fiind necesar a se aplica şi în această situaţie actualizarea.“ Astfel, tariful de bază lunar al chiriei pentru curţile şi grădinile aferente suprafeţelor locative din comune este de 0,028 lei/m2, pentru curţile şi grădinile aferente suprafeţelor locative din oraşe este de 0,041 lei/m2, iar pentru cele din municipii este de 0,056 lei/m2.
Categoria suprafeţelor
Tariful de bază
(lei/m2)
Suprafaţa locuibilă
1.19
Suprafaţa antreului, tindei, vestibulului, holului, verandei, culoarului, bucătăriei, chicinetei, oficiului, debaralei, cămării, camerei de baie, WC
0,47
Suprafaţa teraselor, pivniţelor, boxelor, logiilor, spălătoriilor, uscătoriilor, magaziilor din zid
0,27
Suprafaţa garajelor
1,81
Suprafaţa dotărilor speciale: piscină, saună, seră, cramă şi altele asemenea
1,81
Suprafaţa anexelor gospodăreşti aferente locuinţelor din mediul rural
0,03

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu