luni, aprilie 29, 2024
AcasăAdministratieCe premii au acordat Primăria și Consiliul Local Focșani la BOOVIE 2022

Ce premii au acordat Primăria și Consiliul Local Focșani la BOOVIE 2022

La Festivalul-concurs de book-trailere BOOVIE 2022, Primăria și Consiliul Local Focșani au acordat peste 30 de premii celor mai talentați participanți, suma totală a premiilor acordate fiind în valoare de 59.300 de lei. De asemenea, administrația focșăneană a finanțat și onorariile onorariile trainerilor, în sumă totală de 60.700 lei. Iată, mai jos, premiile acordate la BOOVIE 2022 de Primăria și Consiliul Local Focșani:
– Marele Premiu al festivalului, în valoare de 6.000 de lei, a fost câştigat de echipa „Ambrosia” de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, care a prezentat cartea „Cum să te împrieteneşti cu întunericul”, a scriitoarei Kathleen Glasgow.
– Premiul pentru regie, pentru complexitatea realizării şi a mijloacelor utilizate a fost câştigat de echipa „Hit List” din Urlaţi, pentru cartea „Născută din fum şi os”. Pe lângă premiul în bani în valoare de 1.000 de lei acordat de către municipalitate, reprezentanţii echipei au fost invitaţi pe platourile de filmare ale unui serial, pentru a înţelege mai bine mecanismele din spatele regiei de film.
– Alte premii I, II, III şi menţiunile pentru fiecare categorie în parte după cum urmează:
Premiul Juriului pentru Interpretare feminine: 1.000 lei;
Premiul Juriului pentru Interpretare masculina: 1.000 lei;
Premiul juriului pentru coloana sonoră: 1.000 lei;
Premiul juriului pentru scenariu: 1.000 lei;
Premiul juriului pentru costume și scenografie: 1.000 lei;
Premiul juriului pentru imagine: 1.000 lei;
Premiile Boovie Liceu: total premii: 19.500 lei;
Premiile Boovie Junior: total premii: 11.100 lei;
Premiile Boovle Kids: total premii 8.100 lei;
Premiile Boovie+: total 2.700 lei;
Premiile ExtRO Boovle: total 2.700 lei;
Premiile Trailerul de buzunar: total 1.600;
Premiul de popularitate: 600 lei. (sursa: Biroul de presă al Primăriei Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu