luni, aprilie 29, 2024
AcasăSocietateCampanie a polițiștilor vrânceni: ”Fără obiecte periculoase în școli!”

Campanie a polițiștilor vrânceni: ”Fără obiecte periculoase în școli!”

În săptămâna 09 – 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Vrancea, împreună cu polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități de informare a elevilor și a cadrelor didactice, în unitățile de învățământ din municipiul Focșani, precum și din alte cinci localități vrâncene, în vederea creșterii gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea obiectelor periculoase incinta unităților de învățământ preuniversitar. Astfel, elevii și profesorii au fost informați cu privire la consecințele fizice, psihologice și juridice asociate faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, reprezintă o prioritate pentru polițiști.

Recomandări pentru elevi:
– Informați-vă cu privire la prevederile legale referitoare la portul sau folosirea unor obiecte periculoase în mediul școlar, precum și referitor la consecințele legale, întrucât, în situaţia în care sunteți identificați cu un asemenea obiect asupra voastră, riscați pedeapsa cu amendă penală sau închisoare.

– Evitați conflictele fizice sau verbale cu alți elevi, conștientizați faptul că prin folosirea unui asemenea obiect vă puteți periclita integritatea corporală/viaţa proprie sau pe cea a altor persoane.

– Dacă observați că un coleg are asupra lui obiecte din categoria celor periculoase, anunțați imediat un cadru didactic sau o altă persoană adultă din unitatea de învățământ.

În conformitate cu prevederile art. 372 Cod penal, constituie infracţiunea de “Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”:

(1)Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

a)cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;

b)arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;

c)substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2)Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3)Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu