luni, aprilie 29, 2024
AcasăSocietateBujorul devine în mod oficial ”Floare Națională” a României

Bujorul devine în mod oficial ”Floare Națională” a României

Camera Deputaților a votat proiectul de lege privind declararea bujorului drept ”Floare Națională” a României. Proiectul a fost adoptat cu 180 de voturi „pentru”, 39 „împotrivă” şi 23 de abţineri. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice.”, se menționează proiectul adoptat de deputaţi. Proiectul prevede că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor. Consiliile judeţene pot lua măsuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, proiectul urmând a ajunge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu