vineri, mai 3, 2024
AcasăSocietateBătaie între mai mulți bărbați, într-o parcare din Golești/ ”Protagoniștii” au ajuns...

Bătaie între mai mulți bărbați, într-o parcare din Golești/ ”Protagoniștii” au ajuns la spital, dar nu au rămas internați

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Golești au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Golești, într-o parcare, mai multe persoane se agresează reciproc. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat șase persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani.

Până la acest moment, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 04:20, într-o parcare situată pe Drumul Județean 205 C din comuna Golești, pe fondul unui conflict spontan, cinci dintre bărbații identificați la fața locului s-ar fi agresat reciproc. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe. (sursa: IPJ Vrancea)

Persoanele implicate în scandal au ajuns la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani, cu politraumatisme, contuzii faciale și toracice, escoriații, traumatisme cranio-cerebrale, traumatisme la membrele inferioare. Au primit îngrijirile medicale necesare, însă nu au rămas internați. Unul dintre cei bătuți a fost, însă, internat la Secția Ortopedie, cu traumatisme la genunchi și la gambă. El a fost operat, ulterior.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu