vineri, aprilie 26, 2024
AcasăMarasestiAu părăsit domiciliul înainte de finalul perioadei de carantină și s-au ales...

Au părăsit domiciliul înainte de finalul perioadei de carantină și s-au ales cu dosare penale

Ieri, în jurul orei 10.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești, în timp ce verificau respectarea măsurii carantinei de către un bărbat de 50 de ani și o femeie de 48 de ani, au constatat că aceștia nu se aflau la locuința respectivă, cu toate că în evidențele DSP Vrancea figurau ca fiind carantinați până la data de 18 octombrie a.c. Tot în orașul Mărășești, ora 12:40, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 37 de ani, nu a respectat măsura carantinei la domiciliu. În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind totodată sesizată DSP Vrancea. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu