sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăCulturăAtelier de citit, la Teatrul Municipal Focșani

Atelier de citit, la Teatrul Municipal Focșani

Sâmbătă dimineață, părinții și copiii sunt așteptați la un atelier de citit. Acțiunea are loc la Teatrul Municipal ”Mr. Gh. Pastia”, de la ora 10:00. Cartea aleasă este ”Zefir”, a scriitorului belgian Quentin Greban. Nu va fi o simplă oră de lectură, ci mult mai mult, iar cei care vor ajunge sâmbătă la teatru nu vor regreta. Acțiunea se adresează copiilor de la vârsta de 1 an și până la cei de circa 10 ani (clasa a IV-a). “Acest eveniment face parte din proiectul național “Dăruim comori”, prin care Asociația “Versus” își propune să crească și să cultive generații de cititori în România. Copiii, prin bunul exemplu oferit, sunt cei care pot atrage alți copii și adulți spre carte atunci când aceasta le este citită și dăruită cu dragoste și respect. “Dăruim comori” este primul și cel mai de anvergură proiect național de educație prin lectură, care urmărește conștientizarea valorii prezenței cărții în mediul de creștere al copilului. Încă de la nașterea acestuia e nevoie ca familia, mediul educațional, comunitatea și societatea să conștientizeze și să promoveze nevoia de carte, plăcerea și beneficiile cititului, să creeze din lectură un obicei pentru a crește OAMENI cu adevărat mari.”, au transmis organizatorii.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu