Asistentă de la Spitalul Județean Focșani, acuzată de comportament inadecvat de către mămica unui copil de 11 luni/ S-a declanșat o anchetă internă

0
4198

Zilele trecute, pe rețelele de socializare a fost postat și distribuit un mesaj din partea unei femei care reclama comportamentul unei asistente de la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani. Femeia a povestit că a mers cu fetița de nici un an la unitatea medicală, dis-de-dimineață, din cauză că avea temperatură foarte mare. Odată ajunsă la spital, familia a fost luată în „primire” de o asistentă, care ar fi folosit un limbaj suburban. Întâlnirea cu asistenta s-a încheiat repede, cu vorbe grele pe un ton foarte ridicat, după cum a povestit tânăra care venise cu copilul la spital. ”Încep prin a vă povesti o întâmplare și pentru a arăta, încă o dată, trista realitate a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, de care m-am lovit în această dimineață. Ajung la urgențe cu fetița mea de 11 luni, la ora 5:20, având febră 39,3. Ciocănesc discret la ușă … nimic… Ciocănesc a doua oară, în continuare nimic. Împreună cu soțul meu, hotărâm să intrăm. Dintr-o dată, se deschide o altă ușă, de unde iese o “doamnă” abia trezită din somn și evident deranjată de prezența noastră. Se uită la noi, închide ușa și spune următoarele, citez: “Să-mi bag pu**, îi găsește dracii numai la ora asta să vină. Ferească Dumnezeu”. Inițial am crezut că nu aud bine, astfel i-am răspuns nedumerită: “Poftim?!”, ea răspunzându-mi: “Ce poftim? Vă găsiți doar la ora asta să veniți.” (Menționez că toate astea țipând). Vă spun sincer că am rămas șocată, nu-mi venea să cred că se întâmplă cu adevărat. Bineînțeles, nu o să spun că noi am tăcut din gură și să înghit nesimțirea acestei femei, am reacționat, la care ea a început să țipe că va suna la poliție, încă nu ne-am lămurit pentru ce anume. Gardienii, probabil cunoscând situația, doar se uitau la noi și a fost de ajuns să înțelegem că nu e ceva neobișnuit. Prin urmare, am amenințat-o pe dânsa că o voi filma dacă nu încetează să urle și a hotărât să închidă geamul și să tragă draperia. Îmi pare foarte rău, pentru că știu că nu suntem singurii care trec prin așa ceva și sunt nevoiți să accepte asemenea comportamente din partea celor care nu merită nici măcar titlul pe care îl au. Prin urmare, am plecat acasă, cu un copil de 11 luni, cu temperatura de 39,3. Mulțumim Spitalului Județean.”

Cazul a ajuns și în atenția conducerii unității spitalicești, care a declanșat o anchetă internă. ”Conducerea spitalului a aflat de ieri despre acest incident neplăcut. S-a declanșat deja o anchetă pentru a cerceta cele reclamate. Aducem la cunoștință că toleranța față de astfel de comportament este zero, iar dacă se confirmă, sancțiunea va fi drastică, mergându-se chiar până la desfacerea contractului de muncă a cadrului medical respectiv, dacă legea permite. După finalizarea anchetei, vom face publice rezultatele.”, se menționează într-un scurt comunicat al Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani. Din păcate, nu este prima dată când apar astfel de mesaje în mediul online referitoare la comportamentul unor angajați ai Spitalului Județean. Astfel de atitudini, dacă sunt adevărate, aduc grave prejudicii de imagine instituției medicale focșănene, întregului personal al spitalului, precum și tuturor celor care își desfășoară activitatea, în mod corect și empatic, în sistemul medical românesc.


Surprize La Domicliu Focsani
Comandă o Surpiză la Domicliu ! Livrăm în toată Vrancea, la Data și Ora Stabilită de Tine!


Administrare și Mentenanță Site-uri de Prezentare și Magazin Online></a></div>        </div>

        <footer>
            <!-- post pagination -->            <!-- review -->
            <div class=
Articolul precedentAtleta Claudia Prisecaru s-a calificat în finala probei de 3000 metri obstacole de la Campionatul European
Articolul următorUltima probă scrisă a bacalaureatului, sesiunea a doua: circa 20% dintre candidații înscriși nu s-au mai prezentat