sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSocietateAproape 150 de mașini cu lemne, oprite la control de polițiști

Aproape 150 de mașini cu lemne, oprite la control de polițiști

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic, au fost constatate 11 infracţiuni, au fost aplicate 20 de sancţiuni şi au fost confiscați 89,91 mc material lemnos, în valoare de peste 23.164 de lei. În perioada 17-23 ianuarie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. În urma celor 149 de controale, din care 130 desfășurate pe drumurile publice, 14 în fondul forestier, 2 la depozite de materiale lemnoase/instalații de debitat lemn rotund, și altele 3, au fost constatate 11 infracţiuni prevăzute le Legea 46/2008 Rep. şi aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 17600 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 89,91 m.c. material lemnos, în valoare totală de peste 23.164 de lei. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu