sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăStiri InterneAngajată a OJPDRP Vrancea, trimisă în judecată de DNA într-un dosar de...

Angajată a OJPDRP Vrancea, trimisă în judecată de DNA într-un dosar de fraudare a fondurilor europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Persoană fizică, pentru săvârșirea unei infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, (…) rudă a primului inculpat, la data faptei angajată în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Vrancea, pentru săvârșirea unei infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, în perioada iunie – octombrie 2012, primul inculpat, beneficiind de ajutorul inculpatei (…), ar fi depus la O.J.P.D.R.P. Vrancea și Brăila mai multe documente false (borderouri, declarații pe proprie răspundere, cerere de finanțare etc.), în scopul îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului. Aceste demersuri ar fi avut ca efect aprobarea finanțării și implicit obținerea pe nedrept de către inculpat a unor fonduri nerambursabile în valoare 160.002 lei. În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de bani menționată mai sus.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. (sursa: Direcția Națională Anticorupție)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu