vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneANAF s-a răzgândit și nu mai publică pe site datorii de 100...

ANAF s-a răzgândit și nu mai publică pe site datorii de 100 de lei, ci de la 1500 de lei în sus

Dacă miercuri ANAF anunța că la 30 aprilie va publica restanțierii la buget cu datorii mai mari de 100 de lei, astăzi fiscul a revenit și a mărit cuantumul minim al datoriilor care vor fi publicate pe site.

Începând cu 30 aprilie, cuantumul minim al datoriilor la buget care se vor publica vor fi de 100.000 lei în cazul marilor contribuabili, 50.000 lei în cazul contribuabililor mijlocii, 10.000 lei în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligații fiscale restante aferente activităților economice desfășurate independent sau profesiilor libere și 1.500 lei în ceea ce privește persoanele fizice, altele decât cele din categoria anterioară.

În perioada imediat următoare, contribuabilii ale căror restanțe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conținând cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situației fiscale.

„În procesul de analiză a oportunității modificării prevederilor OPANAF nr. 558/2016 au fost luate în considerare atât scopul de a preveni și reduce arieratele la bugetul general consolidat, cât și costurile necesare notificării, astfel încât se impune modificarea plafoanelor obligațiilor fiscale restante, care se vor publica pe pagina de internet www.anaf.ro. Obligația de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante este prevăzută de art. 162 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015. Cuantumurile de la care obligațiile fiscale restante fac obiectul publicării pe pagina de internet a ANAF și Procedura de publicare a listelor debitorilor și cuantumul obligații fiscale restante înregistrate au fost aprobate prin OPANAF”, informează ANAF.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu