joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateAlegeri la Consiliul Județean al Elevilor Vrancea

Alegeri la Consiliul Județean al Elevilor Vrancea

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea   anunţă o nouă serie de alegeri în singurul for reprezentativ al elevilor din România. Cu această ocazie, pe 1 Noiembrie, a avut loc  Adunarea  Generală,  cu scopul de a alege Biroul Executiv,cât şi reprezentanţii pe departamente.

Astfel,în urma alegerilor s-au ales doar o parte din cei ce vor reprezenta elevii vrânceni‚iar  pe 16 Noiembrie vor fi alegerile finale pentru echipa CJE, în sala mare a Inspectoratului Școlar Județean  Vrancea.

Orice elev poate candida pentru una dintre funcţiile rămase disponibile,  directori pe departamentele ”Avocatul Elevului” şi „Învăţământ gimnazial şi teoretic’’. Depunerea candidaturilor se face în format fizic în cadrul Comisiei de Concurs şi Validare,la Inspectoratul Școlar, în ziua alegerilor sau până la data respectivă.

Pentru celelalte funcţii vacante, respectiv vicepreşedinte şi  secretar al Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea,  pot candida preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarul    din cadrul  Consiliului Şcolar al Elevilor, cât și conform art.17 din Metodologia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor din cadrul Consiliului Elevilor, orice elev delegat de către Adunarea Generală la nivel şcolar, acesta primind votul de încredere al colegilor săi. Doar un elev are voie să ceară votul Adunarii Generale din liceul din care face parte pentru a candida la funcţia de vicepreşedinte sau secretar CJE. Depunerea dosarelor se face până la data respectivă, 16 noiembrie, înainte de începerea şedinţei de la ISJ. Pentru aceste funcţii se va completa şi un formular online,  care se găseşte pe pagina Consiliului Judetean al Elevilor.

 Dosarul cuprinde formularul de candidatură care este prevăzut în anexa 2 din cadrul Metodologiei de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor din cadrul Consiliului Elevilor, care se regăsește pe pagina Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea.

De asemenea, ultima etapă pe care trebuie să o îndeplinească fiecare participant, este cea a discursului, cu scopul de a-şi convinge elevii, cât şi pe membrii Adunării Generale că el/ea este cel/a mai potrivit/ă elev/ăsă îi reprezinte în acest mandat.

„Crezi că ai toate calitaţile potrivite pentru acest post? Să fii implicat, să vrei să schimbi ceva în comunitatea, în judeţul în care înveţi, sunt cele necesare ce te pot face un reprezentant bun, pentru colegii tăi.

Doar doreşte-ţi schimbarea şi ajută-i pe ceilalţi să evolueze prin ideile tale. Fii glasul lor !

 Nu lăsa să  treacă timpul! Foloseşte-l pentru tine,dar mai ales în scopul de a-i ajuta pe cei din jurul tău. Iniţiativa,respectul,dorinţa de a schimba,responsabilitatea, sunt cele ce ne caracterizează!

Fii vocea colegilor tăi! Candidează pentru o funcţie în Consiliul Elevilor!” este mesajul pe care îl transmite Consiliul Județean al Elevilor Vrancea tuturor elevilor din județ.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu