sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietateAlegătorii pot vota doar în județul de reședință

Alegătorii pot vota doar în județul de reședință

Pe 11 decembrie va avea loc scrutinul pentru alegerea membrilor Senatului și Camerei Deputaților. Dacă în alți ani se putea vota la orice secție de votare din țară, de această dată Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli mai stricte. Astfel, conform AEP, ”alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa”, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale (adică se află în altă localitate din județul de domiciliu/reședință), aceştia își pot exercita dreptul de vot la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. Mai precis, dacă un alegător nu se află în comuna, oraşul sau municipiul în care are domiciliul sau reşedinţa, acesta poate vota la orice secţie de votare din acelaşi judeţ. De precizat că alegătorii cu domiciliul în provincie care locuiesc în municipiul Bucureşti nu-şi pot exercita dreptul de vot în municipiul Bucureşti decât dacă au reşedinţa în municipiul Bucureşti (dovedită cu viza de reşedinţă de pe actul de identitate). În cazul locuitorilor din municipiul Bucureşti, alegătorii pot vota doar în sectorul în care au domiciliul sau reşedinţa.
Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit și unde votează membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii sau cu verificarea dispozitivului de menţinere a ordinii. Aceste persoane își pot exercita dreptul de vot la secţia de votare la care îşi desfăşoară activitatea dacă au domiciliul sau reşedinţa în judeţul în care se află secţia de votare respectivă (sau în municipiul Bucureşti, după caz. În ceea ce-i privește pe candidați, ei îşi pot exercita dreptul de vot în orice secţie de votare din judeţul în care candidează.
Articolul precedent
Articolul următor

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu