vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateAgricultorii își vor primi subvențiile pe 2015 și după 30 iunie

Agricultorii își vor primi subvențiile pe 2015 și după 30 iunie

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a solicitat prelungirea termenului de plată a subvențiilor europene din campania aferentă anului 2015, fără penalităţi. „Am solicitat prelungirea, nu pentru a încetini ritmul în care se realizează plăţile, ci pentru a ne asigura că nu vor exista penalizări pentru fermierii români. Plăţile se realizează întru-un ritm alert, ştim cât este de important pentru toţi fermierii să primească banii cât mai repede”, a afirmat ministrul Achim Irimescu. În cursul lunii iunie 2016, Comisia Europeană a anunțat că statele membre pot solicita o prelungire pentru plata subvenţiilor europene din campania 2015 către fermieri până la 15 octombrie 2016, fără penalităţi. Măsura a fost luată ca urmare a dificultăţilor experimentate de mai multe Agenţii de Plăţi din statele membre în cadrul primului an de plăţi, din Noua Politică Agricolă Comună. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vrancea a înregistrat 23.888 de cereri din partea fermierilor pentru campanie 2015. Acestea vizau un total de 173.382 de hectare. Până acum, aproape 90% din cererile aprobate au intrat în plată. Conform unor surse, ministrul Achim Irimescu a anunțat că noul termen limită de achitare a subvențiilor pe 2015 va fi la sfârșitul lunii septembrie a.c.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu