AFIR: până la 31 ianuarie 2019 se mai pot depune solicitări de finanțare a achiziției abatoarelor mobile

0

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale reamintește procesatoriilor care doresc să acceseze fonduri europene că se mai pot depune online cereri de finanțare pentru înființarea sau modernizarea unităților de producție, inclusiv pentru achiziția de abatoare mobile, prin intermediul submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții în prelucrarea, comercializarea și dezvoltarea de produse agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Fondurile nerambursabile pot fi solicitate de către microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (PFA, II, IF, SRL), alte întreprinderi, precum și de către cooperative și grupuri de producători. Cofinanțarea acordată prin PNDR este de 50% din valoarea totală eligibilă a investiției în cazul în care proiectul este realizat de IMM-uri sau de 40% pentru alte întreprinderi și crește la 70% pentru investițiile colective inițiate de cooperative sau grupuri de producători.

Solicitanții eligibili menționați mai sus pot obține finanțare prin PNDR 2020 pentru achiziția de abatoare mobile în cazul în care realizează un lanț alimentar integrat, ceea ce presupune achiziționarea abatorului mobil, a mijlocului de transport specializat (remorcă sau semiremorcă specializată) pentru colectarea materiei prime sau comercializarea produselor agroalimentare, precum și modernizarea sau înființarea unității de procesare. „Abatoarele mobile sunt extrem de utile comunității rurale prin sacrificarea pe loc a animalelor fără a mai fi necesar transportul acestora la marile unități de abatorizare. În cadrul abatoarelor mobile se pot sacrifica animalele și se pot realiza activități precum prelucrarea primară, depozitarea temporară și comercializare directă. Precizez că solicitanții au la dispoziție în Baza de date a AFIR cu prețuri de referință mai multe tipuri de abatoare modulare pentru bovine, ovine, porcine, păsări și iepuri, care pot fi achiziționate direct cu prețuri începând de la 55.000 de euro. a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Fondurile disponibile pentru depunerea solicitărilor prin submăsura 4.2 sunt în acest moment de 207 milioane de euro (din care 82 milioane de euro pentru unități noi de procesare și 125 de milioane de euro pentru modernizarea unităților de procesare). Valoarea fondurilor disponibile se modifică continuu și astfel recomandăm consultarea acestora direct pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info –https://online.afir.info/ContorIntegration/DetaliiDisponibil.

Termenul limită pentru solicitarea acestor fonduri este 31 ianuarie 2019, ora 16:00, în limita fondurilor disponibile (sesiunea se poate închide înainte de data limită în cazul în care valoarea fondurilor solicitate atinge plafonul de 200% din valoarea alocării sesiunii).

Abatoarele mobile pot fi achiziționate prin procedură de selecție de oferte, conform Manualului Procedură Achiziții – beneficiari privati PNDR 2014-2020 (www.afir.info >> INFORMATII UTILE >> PROCEDURI de lucru pentru PNDR), care se desfășoară pe pagina de internet a AFIR sau prin achiziție directă utilizând Baza de date cu prețuri de referință pentru mașini, echipamente și utilaje, dacă elementul căutat se regăsește în această Bază de date. În cadrul Bazei date sunt disponibile o serie de tipuri de abatoare mobile. Un exemplu în acest sens este Centrul de sacrificare containerizat, cu rulota comercială (valoare afișată de 55.000 EURO) care are zona de asomare/ sângerare/ jupuire/ eviscerare și este dotat cu asomator cu capse, macara de maxim 600 kg, țeavă de transport carcasă, bolier apă caldă, tavă pentru preluarea lichidelor. De asemenea, are prevăzut și zonă de toaletare, sterilizator cuțite, masă de lucru, chiuveta inox, pardoseala oțel inoxidabil striat, precum și zonă de refrigerare cu  agregat de răcire cu termostat -10 – + 5 grade C, vestiar cu grup sanitar dotat. Totodată, centrul de sacrificare are și un spațiul de tranșare și vânzare cu vitrină frigorifică, masă de lucru inox, cântar electronic, mașină de tocat carne. Abatorul containerizat și rulota comercială funcționează ca un tot unitar, autorizabil sanitar veterinar ca și centru de sacrificare de mică capacitate, pentru speciile bovine, ovine, caprine, suine. Se pot sacrifica într-o zi: 3 bovine (tineret) sau 20 de ovine/ caprine/ suine. Se pot comercializa max. 3.000 kg/ săptămână en detail. (comunicat AFIR)