marți, aprilie 16, 2024
AcasăActualitateAfaceristul Ion Martiș, autorul accidentului de aseară. El s-a ales cu dosar...

Afaceristul Ion Martiș, autorul accidentului de aseară. El s-a ales cu dosar penal

Deși nu s-a confirmat în mod oficial, șoferul care a acroșat o fată de 15 ani, aseară, în Odobești, este omul de afaceri Ion Martiș. Acesta nu a oprit la locul accidentului și a fost depistat la scurt timp de polițiști. Potrivit acestora, omul de afaceri nu consumase băuturi alcoolice, rezultatul testării cu etilotestul fiind zero. Aseară, victima a fost transportată la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani, cu mai multe contuzii, cu ”traumatism cranio-cerebral acut închis, hematom al scalpului frontal drept și traumatism forte la genunchiul stâng”, potrivit Biroului de presă al unității medicale. Ea a fost internată la Secția Chirurgie Infantilă. Pe numele omului de afaceri s-a deschis un dosar penal. Nu s-a comunicat, însă, pentru ce fapte. Se poate presupune că pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Nu se știe dacă fata se afla pe trecerea de pietoni, pe marginea drumului, pe carosabil sau într-o stație de autobuz. Nici dacă șoferul avea viteză mare, în localitate, în momentul producerii accidentului. Poliția nu a comunicat mai multe date despre acest accident.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu