Adio țigări aromate!

0
20
Pe data de 30 ianuarie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a validat interzicerea graduală a ţigaretelor aromate şi a tutunului aromat de rulat, la nivelul ţărilor membre UE. Decizia magistraților europeni a fost luată în conformitate cu directiva antitabac adoptată în 2014. ”Interzicerea în etape la nivelul statelor membre a ţigaretelor aromate şi a tutunului de rulat a fost validată. (…) Legislaţia Uniunii Europene autorizează validarea în etape şi permite consumatorilor de produse cu un grad mare de vânzare o perioadă de timp adecvată pentru a face trecerea la alte produse”, se menționează într-un comunicat al Curții de Justiție a UE.
O companie germană care fabrică și comercializează produse din tabac, în special tutun aromat de rulat, depusese o plângere la Curtea administrativă din Berlin împotriva anumitor dispoziţii ale directivei europene. Instanța germană a trimis cazul la CJUE, pentru clarificări. Directiva adoptată în 2014 prevede interzicerea graduală a ţigărilor aromate şi obligaţia de a avertiza asupra efectelor fumatului pe două treimi din suprafaţa pachetelor.