AcasăOdobestiAcțiuni de prevenire și combatere a consumului de droguri în rândul tinerilor

Acțiuni de prevenire și combatere a consumului de droguri în rândul tinerilor

Asociația pentru Dezvoltare Comunitară “Milenialii” a derulat, în perioada 10 septembrie – 15 octombrie 2021, proiectul „Sănătatea – dar de la natură”, cofinanțat de către Direcția de Sport și Tineret Vrancea în cadrul Concursului local de proiecte pentru tineret 2021. Activitățile proiectului au fost susținute de specialiști din cadrul instituțiilor implicate în educarea, prevenirea și combaterea consumului de droguri, respectiv Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Direcția de Sănătate Publică Vrancea. Acestea s-au adresat, în principal, tinerilor din cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Vrancea, având ca obiective informarea, prevenirea și combaterea consumului de substanțe care duc la adicție și a comportamentelor antisociale, delincvente provocate de consumul acestor substanțe. (Asociația pentru Dezvoltare Comunitară ”Milenialii”)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!