vineri, mai 3, 2024
AcasăStiri InterneAcțiuni ale polițiștilor în prima zi a săptămânii, în mediul rural

Acțiuni ale polițiștilor în prima zi a săptămânii, în mediul rural

La data de 07 august, în intervalul orar 13:30-15:30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au acționat în comunele Slobozia Ciorăști, Cârligele, Cotești, Popești, Poiana Cristei și Urechești, în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică, a prevenirii şi combaterii eficiente a faptelor antisociale, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

În urma a 35 de controale efectuate, au fost legitimate 68 de persoane, fiind verificate peste 40 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 2900 de lei. Totodată, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier, fiind reținut un permis de conducere.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au desfășurat activități de prevenire a faptelor de violență domestică și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, punând accent pe modificările legislative în materie penală, respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei. (IPJ Vrancea / foto: rutier)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu