Fiul vrânceanului Tudorel Toader – Alexandru Ionuț Toader (38 de ani) – a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore. Alexandru Toader va fi dus în fața instanței din Iași cu propunere de arestare preventivă. Fiul fostului ministru al Justiției este acuzat că ar fi hărțuit sexual două studente în perioada în care era lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași. Tinerele respective le-au spus anchetatorilor că lectorul Toader le-ar fi chemat în biroul său de la facultate, precum și în biroul său notarial din Iași. După ce cazul a fost făcut public, Alexandru Toader nu a mai predat la facultate. Mai multe detalii, în articolul publicat de Vrancea24 în luna noiembrie 2025.
Iată ce spun acum procurorii ieșeni:
„Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore față de un inculpat, cadru didactic universitar în cadrul Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar la data de 23 octombrie 2026 a formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, fapte presupus a fi fost comise în raporturile inculpatului cu mai multe studente ale instituției de învățământ superior.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul, profitând de autoritatea conferită de funcția didactică și de poziția de superioritate în raport cu studentele, ar fi comis faptele care alcătuiesc obiectul prezentei cauze. Propunerea urmează să fie soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente, având în vedere calitate de notar a inculpatului, respectiv Curtea de Apel Iași. Facem precizarea că dispunerea măsurii reținerii și formularea propunerii de arestare preventivă reprezintă etape ale procesului penal, care nu înfrâng principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Contactat de ziariștii din Iași, Tudorel Toader a refuzat să mai dea vreo declarație. El spunea, anul trecut, că se încearcă un atac la adresa sa, prin discreditarea fiului său. ”Indirect, este o campanie la adresa mea, purtată de către cei cărora prea mult bine le-am făcut. Nemijlocit, este un atac defăimător la adresa fiului meu, Alexandru, care, la facultate, menţine amfiteatrele pline iar la notariat îşi desfăşoară activitatea cu onestitate şi corectitudine. Avem reprezentarea cine vânează şi pentru cine este vânat postul lui de la catedră. Este josnic şi nedrept să loveşti într-un om atacându-i copilul şi imaginea acestuia. Vom lăsa justiţia să decidă, cu încredere că demersurile judiciare faţă de aceste acţiuni defăimătoare vor clarifica lucrurile!“, a scris fostul ministru pe Facebook. Tudorel Toader este originar din comuna Vulturu. A fost procuror și avocat și a ocupat o serie de funcții publice importante, precum: decan al Facultății de Drept și rector al Universității ”Al. I. Cuza” din Iași, membru al Curții Constituționale a României, ministru al Justiției.
