vineri, aprilie 26, 2024
AcasăComuna meaBARSESTIAccident de motocicletă la Bârsești

Accident de motocicletă la Bârsești

La data de 4 septembrie a.c., pe în comuna Vulturu a fost depistat un bărbat de 35 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînmatriculat sau înregistrat și fără a deține permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

La data de 4 septembrie a.c., pe DN 2D, în afara localității Bârsești, un tânăr de 28 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza de circulație la condițiile de drum (succesiune de curbe deosebit de periculoase) și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul de protecție amplasat la marginea parții carosabile a sensului său de mers. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a acestuia.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

La data de 4 septembrie a.c., ora 17.00, pe DN 2 E 85, în comuna Urechești, a fost depistat un bărbat de 60 ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism și avea o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 04.09.20164 septembrie a.c., în comuna Vizantea Livezi a fost depistat un bărbat de 32 ani, din comuna Tulnici, în timp ce conducea un autoturism, deși avea suspendat acest drept din data de 22.07.2016. totodată bărbatul prezenta o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, dar a refuzat recoltarea mostrelor biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal.

Radare:
DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufeşti-Domneşti; Garoafa-Bizighești;
Golești- Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni-Urechești; Sl.Bradului-Obrejiţa; Urecheşti-Popeşti; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23 : Răstoaca; Vulturu
(IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu