duminică, mai 12, 2024
spot_img
AcasăStiri InterneA murit Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

A murit Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Doliu în presa românească. În cursul zilei de astăzi s-a anunțat decesul lui Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Doru Dinu Glăvan a început să publice în ziarele naționale pentru copii de la vârsta de 14 ani, dar s-a consacrat ca jurnalist de radio. De-a lungul carierei jurnalistice, Doru Dinu Glăvan a publicat în ziare locale, regionale și naționale. A scris la Sportul popular și a ajuns, apoi, la postul național de radio. În calitate de jurnalist de radio a transmis de la numeroase competiții sportive internaționale, inclusiv jocuri olimpice. În august 1995, Doru Dinu Glăvan și alți câțiva tineri au constituit Fundația Radio Caraș-Severin, iar după un an, Radio România Reșița capătă statut oficial de post public local al Societății Române de Radioteleviziune, pe care l-a condus timp de 10 ani.

Doru Dinu Glăvan s-a născut în 1946 la Timișoara, dar și-a trăit aproape întreaga viață în Caraș-Severin. Se afla la al treilea mandat de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Prin intermediul lui Doru Dinu Glăvan, UZPR a dobândit statut de „Uniune de creație de utilitate publică”, iar ziariștii pot fi considerați creatori, beneficiind, astfel, după pensionare, de o indemnizație lunară egală cu 50% din pensie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu