marți, aprilie 30, 2024
AcasăSocietateBăiatul de 14 ani, împușcat la Roma, a fost înmormântat în Italia...

Băiatul de 14 ani, împușcat la Roma, a fost înmormântat în Italia / Tatăl lui este din Focșani

Alexandru Ivan, în vârstă de 14 ani, a fost ucis în noaptea de 13 ianuarie în parcarea unei staţii de metrou de la periferia Romei. Adolescentul a căzut victimă în mijlocul unei reglări de conturi între două grupuri rivale. Disputa între aceștia a pornit într-un bar, printre protagoniști fiind și tatăl vitreg al lui Alexandru Ivan. Conflictul s-a mutat în stradă, iar la un moment dat cineva a tras mai multe focuri de armă din interiorul unei mașini. Două gloanțe l-au nimerit pe băiatul de 14 ani.

După finalizarea primelor cercetări, procuratura italiană a autorizat înmormântarea copilului, însă nu a fost de acord cu repatrierea trupului neînsuflețit în România. Astfel, Alexandru Ivan a fost înmormântat în Italia, la începutul acestei săptămâni. La ceremonie (oficiată pe stadionul din Valmontone) au participat rude, prieteni, cunoscuți, din Italia și România, în total circa 300 de persoane. Inclusiv autorități locale (primari, viceprimari, consilieri) din Italia au participat la ceremonia de înmormântare, oficiată de preoți ortodocși români. La finalul ceremoniei, artificii și baloane albe și albastru deschis au fost înălțate spre cer, în semn de omagiu pentru Alexandru.

Alexandru Ivan era elev la gimnaziu la școala „Domenico Savio”. El locuia împreună cu mama, tatăl vitreg, cei doi frați mai mici și o cățelușă, în Monte Compatri, la marginea capitalei Italiei. Tatăl său natural, Eduard Ivan, locuiește și muncește în Florența. Eduard Ivan este din Focșani și ținea legătura cu fiul său. Eduard și Alexandru fuseseră în vacanță, la rudele din România, în luna decembrie a anului trecut. „În decembrie a venit cu mine în vacanță în România, părea liniștit. Eu locuiesc în Florența de șase ani. Am auzit că Alexandru a fost împuşcat de la mama mea. Ea a citit pe site-uri. Eram la muncă și m-a sunat, am ajuns ieri la Roma și acum mă duc la carabinieri, apoi vorbesc cu fosta soție să decidem ce facem cu fiul nostru. Ultima oară când am vorbit cu el acum două zile, mi-a spus că e obosit. Era un tip tăcut. Nu știu ce s-ar fi putut întâmpla.”, a declarat Eduard Ivan presei italiene, a doua zi după tragedie. 

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu