AcasăAdministratiePrimăria Focșani caută șef la Biroul Achiziții

Primăria Focșani caută șef la Biroul Achiziții

Primăria Municipiului Focşani organizează concurs/examen pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de șef birou gradul II la Biroul achiziții din cadrul Primăriei Municipiului Focşani.
Condiţii de participare la concurs
– Condiţii generale: candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare;
– Condiţii specifice:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul fundamental – Stiințe inginerești sau Ramura de ştiinţă – Stiințe economice sau Ramura de ştiinţă – Stiințe juridice;
-studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani;
-cunoştinţe operare calculator – nivel mediu.
Concursul/examenul se va desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Focşani.
Data organizării concursului/examenului este de 22 noiembrie 2017, ora 10.00 – proba scrisă, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. În cadrul concursului/examenului se desfăşoară proba suplimentară de testare a cunoştinţelor PC – nivel mediu în data de 22 noiembrie 2017, ora 9.00. Bibliografia şi programa analitică pentru proba suplimentară de verificare a cunoştinţelor în domeniul IT – nivel mediu se afişează la sediul şi pe site-ul Primăriei Municipiului Focşani www. focsani.info.
Dosarele de înscriere la concurs/examen se depun la Compartimentul resurse umane, organizare, camera 103, et. 1, în perioada 17.10-06.11.2017. Relaţii suplimentare la Compartimentul resurse umane organizare – telefon 0237/213416. (sursa: Primăria Focșani)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu