Președintele României, Nicușor Dan, a făcut primele declarații despre criza politică din țară, după ce Parlamentul nu a acordat votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan. Reamintim că executivul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan (PNL) nu a obținut numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului – 233 – pentru a fi învestit. Aflat într-o vizită în Cehia, președintele României a spus:
- Am trăit azi un nou eșec al membrilor Parlamentului de a constitui o majoritate. Îi mulțumesc lui Siegfried Mureșan pentru că și-a asumat această responsabilitate. A făcut-o într-un mod serios.
- Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni, să înțelegem că e nevoie de consens. Politica e despre consens și majoritatea este despre consens.
- Luni voi convoca partidele la Cotroceni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de premier. Cer partidelor să convoace ședințele interne până atunci și să vină de data asta cu soluții care să poată să treacă. E nevoie de consens și e nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele ca să se ajungă la acest consens.
- Asigur cetățenii că vom păstra direcția pro-occidentală și că vom respecta angajamentele financiare pe care le-am luat.
