UPDATE Potrivit numărătorii voturilor, rezultatul a fost următorul: 182 de voturi pentru (circa 170 de voturi au cele 3 partide componente ale Cabinetului Mureșan) și 15 voturi împotrivă.
Senatorii și deputații și-au dat votul astăzi, în cadrul ședinței reunite a Parlamentului, cu privire la învestirea Guvernului Mureșan. Așa cum anunțaseră liderii formațiunilor parlamentare, rezultatul era previzibil: Cabinetul Mureșan nu a întrunit numărul minim necesar de voturi pentru învestire – 233. Și-au exercitat votul aproape 200 de senatori și deputați (PNL, USR, UDMR și alți câțiva parlamentari neafiliați și de la minoritățile naționale). Parlamentarii PSD și AUR nu au participat la votul de învestitură. Prin urmare, Guvernul Mureșan nu a beneficiat de numărul minim de voturi pentru învestire.
Rezultatul de astăzi, din Parlament, înseamnă că la Palatul Victoria va continua Guvernul Bolojan interimar. Se așteaptă noi consultări cu președintele României, Nicușor Dan, pentru a se stabili următoarele acțiuni politice: desemnarea unui alt candidat pentru postul de prim-ministru sau începerea demersurilor pentru dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate.
