În acord cu meteorologii, hidrologii au emis avertizări de specialitate. O avertizare cod galben este valabilă până mâine, la ora 10:00, și pentru unele cursuri de apă din județul Vrancea. Este vorba de bazinele hidrografice Putna, Trotuș, Bârlad și Siret. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.”, a transmis Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Județul Vrancea se află sub avertizare meteo cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată până joi dimineață. În acest interval, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 30-40 de litri/mp și izolat 50-70 de litri/mp.