AcasăActualitatePanică la Carrefour. Toți cumpărătorii au fost evacuați din hipermarket

Panică la Carrefour. Toți cumpărătorii au fost evacuați din hipermarket

Update Nu a avut loc o explozie. Panica a fost creata de prabusirea unei portiuni din tavanul cinematografului, dupa ce un tanar a incercat sa se urce pe un perete si sa se agate de tavan. Tanarul a fost imobilizat de agentii de paza si din altercatie a rezultat prabusirea unei portiuni a tavanului. Tanarul este in afara oricarui pericol.

„Niciodată azi nu s-a pus problema de o explozie. Din primele verificări, se pare că acest bărbat de 24 de ani a suferit vătămări corporale cauzate de căderea acoperişului. În interiorul cinematografului nu sunt urme de incendiu. La finalizarea cercetării se va stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Din primele verificări, se pare că bărbatul a pătruns fără drept în incinta cinematografului“, a declarat Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Mihai Pelin se află acum internat la secția de Terapie intensivă a Spitalului de Urgență Sf. Pantelimon din Focșani. Medicii spun că era destul de agitat când a fost adus cu ambulanța și chiar a avut un comportament neadecvat față de medicii care au sărit să-i acorde primul ajutor.

“Avea un traumatism facial. Inițial s-a crezut că acestea au rezultat în urma unei explozii, dar ulterior s-a dovedit că a fost un traumatism cauzat de o cădere de la un nivel superior. Pacientul era echilibrat hemodinamic, ușor agitat în limbaj și comportament. S-au făcut manevre de toaletare a plăgilor, fiind internat la chirurgie plastică și trimis în sala de operație pentru intervenția corespunzătoare. Acum se află internat la terapie intensivă”, ne-a declarat dr. Monica Dragomir, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sf. Pantelimon din Focșani.

Update In zona cinematografului din incinta Carrefour Focsani a avut loc o explozie; un barbat de 31 de ani a fost ranit in zona fetei si a mainilor si a fost transportat la Urgente. Autoritatile au izolat zona si desfasoara o ancheta.

Informatii neconfirmate inca de catre autoritati arata ca dispozitivul care a explodat a fost un telefon mobil.

Stirea initiala: În urmă cu câteva minute s-a declanșat o alertă la Carrefour, din cauza unei alerte cu bombă, potrivit surselor noastre. Toate persoanele aflate la cumpărături au fost evacuate din magazin. „Eram la rând, voiam să plătesc, când s-a declanșat alarma și am fost nevoiți să părăsim magazinul. Am lăsat produsele pe bandă și am fugit”, ne-a spus o persoană aflată în hipermarket. Mai multe mașini de poliție se află în zonă.

focsani-carrefour-1 focsani-carrefour-2 focsani-carrefour-3

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu