marți, aprilie 23, 2024
AcasăActualitateDe ce s-ar gândi șeful Poliției Focșani, Gicu Avasiloaie, la pensionare?

De ce s-ar gândi șeful Poliției Focșani, Gicu Avasiloaie, la pensionare?

În plin scandal legat de cei 6 agenți anchetați de procurori pentru fapte de corupție și abuz în serviciu, apare zvonul că șeful lor cel mare, comisarul șef Gicu Avasiloaie, șeful Poliției Municipiului Focșani, și-ar fi depus raportul pentru pensionare. Oficial, procurorii vrânceni nu au confirmat vreo implicare a șefului Poliției Focșani în dosarul celor 6 subordonați ai săi care aveau ca zonă principală de acțiune piețele agroalimentare din oraș. Cu toate acestea, zvonul privind cererea intempestivă de pensionare a lui Gicu Avasiloaie dă naștere la noi speculații. Avasiloaie este destul de tânăr (nu a împlinit 50 de ani) și, chiar dacă are vechimea necesară în sistem (peste 25 de ani), nu păreau a fi motive pentru retragerea acestuia din activitate. A intrat în sistemul polițienesc în 1990, ca subofițer, iar după câțiva ani a devenit ofițer. A avut diverse funcții de conducere iar în luna mai 2008 a fost numit în fruntea Poliției Municipiului Focșani. Post din care ar vrea, iată, după aproape 8 ani, să se retragă la pensie.
Gicu Avasiloaie a ajuns în fotoliul de șef al polițiștilor din Focșani în plină campanie electorală pentru alegerile locale din luna iunie 2008. El l-a înlocuit pe comisarul șef Ion Brăileanu care se pensionase și, ulterior, a intrat în politică. Înaintea lui, și inspectorul șef al IPJ Vrancea, Viorel Șerbănoiu, fusese ”detașat” la Botoșani și înlocuit cu Săndel Doagă. La momentul respectiv s-a speculat că cei doi ofițeri au fost promovați în funcții în timpul guvernului Tăriceanu cu susținerea PSD. De altfel, cei doi șefi au ”jonglat” între PNL și PSD pe tot parcursul anului electoral 2008, cu alegeri locale și parlamentare. Îmi amintesc de cel puțin două momente penibile, rămase nerezolvate, din perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 2008. Mai întâi, a fost nevoie de intervenția mascaților la Nereju, acolo unde candidații și activiștii PNL au fost agresați și hărțuiți de oamenii fostului primar PSD, Ion Păucă. Apoi, candidatul PNL la Primăria Focșani, Romeo Paul Postelnicu, s-a trezit într-o zi cu o coroană de flori și mesajul aferent la ușa apartamentului său. În ambele cazuri nu am auzit de vinovați și de sancțiuni. De-a lungul anilor, s-a vorbit și de preferințele și afinitățile sale politice și economice, precum și de o anumită protecție pe care ar fi acordat-o unor subordonați și unor firme private. Speculații, răutăți, invidii?
Revenind la zvonul pensionării, ne putem gândi la faptul că un șef de poliție municipală, care are cel puțin 25 de ani vechime, ar putea ieși la pensie în plină putere de muncă, cu toate avantajele de rigoare. Explicabil și de înțeles, nu-i așa? Va intra și el în politică, precum mulți dintre foștii săi colegi (Gheorghe Ivu, Ion Brăileanu, Nicu Brăileanu, Mircea Lupu, Vasile Danțiș, Ioan Dibuș, Ion Vlase ș.a.)? Va candida, poate, la Primăria Cîmpineanca, de la PSD/ ALDE/ UNPR? Sau va activa în mediul privat, precum alți foști colegi de-ai săi?

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu