În prima zi a anului, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Vasile cel Mare, născut în anul 330, în Capadocia. Acesta s-a născut într-o familie numeroasă, cu patru frați și patru surori. Din cei nouă copii, cinci au devenit sfinți ai Calendarului Ortodox, în care apar și părinții lor, Vasile, Emilia și Macrina cea Bătrână. Vasile a reușit să pună temelia educației sale datorită tatălui său, care era profesor de retorică la Neocezareea în Pont. Sfântul Vasile a studiat la Cezareea Capadociei la Atena și Constantinopol, reușind să-și însușească tot ce era mai bun la acea perioadă în cultura păgână. În anul 356, acesta revine în țară și decide să devină profesor de retorică.
Părăsește cariera de profesor și intră în monahism. Călătorește pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. Planul de organizare a vieții monahale l-a alcătuit după anii petrecuți alături de ucenicii Sfântului Pahomie cel Mare și de anahoreții care trăiau după regulile Sfântului Antonie cel Mare. Apoi scrie lucrarea „Regulile vieții monahale”, reguli care au rămas în Biserica de Răsărit temelia organizării vieții mănăstirești. În Apus, ele au circulat în traducerea făcută de Rufin de Aquileia și au fost cunoscute de Sfântul Cassian și Sfântul Benedict, legiuitori monahali apuseni.
Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelență al milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credincioși Vasiliada, construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei înfometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire. Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379. (sursa: crestinortodox.ro)
