sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitate1.000 de dosare penale și 60.000 de amenzi pentru tăieri ilegale de...

1.000 de dosare penale și 60.000 de amenzi pentru tăieri ilegale de lemne

Prim ministrul Dacian Cioloș a făcut astăzi un scurt bilanț al măsurilor de combatere a tăierilor ilegale de pădure și al controalelor efectuate în ultimele luni în această direcție. ”În vară am spus că intenţionăm să luăm nişte măsuri să ţinem sub control tăierile ilegale de masă lemnoasă, după ce primisem mai multe semnale de îngrijorare privind acest proces. Am cerut miniştrilor de resort un set de măsuri să reducă aceste activităţi ilegale din domeniul silvic. Între timp am venit şi cu nişte modificări legislative, dar la mijlocul lui august am cerut în primul rând Ministerului de Interne împreună cu Ministerul Mediului şi cu ANAF să declanşeze un proces de controale, complex şi coordonat, pe toată filiera industriei lemnului, de la tăieri şi până la comercializare, să controlăm legalitatea exploatării şi circulaţiei masei lemnoase, (…) Acum, la sfârşitul lunii octombrie, putem trage câteva concluzii. Au fost desfăşurate circa 55.000 de controale care s-au terminat cu aproape 1.000 de dosare penale. Au fost descoperite peste 2.500 de infracţiuni, foarte multe pe Codul Silvic şi s-au dat circa 60.000 de amenzi. De asemenea, s-au confiscat circa 50.000 de metri cubi de material lemnos, ceea ce înseamnă de trei ori mai mult decât într-o perioadă normală de controale. Deci aceste controale intensificate au arătat că, într-adevăr, sunt probleme care vor trebui clarificate, cum spuneam şi prin modificarea legislaţiei, pentru mai multă vigoare din partea legii, dar şi cu o activitate mai intensă în perioada următoare de controale”, a declarat șeful Guvernului.
Dacian Cioloș își dorește ca aceste controale să continue. ”Aş dori să continuăm acest mod de lucru şi în lunile următoare, cu această coordonare între ministerele de Interne şi Mediului în primul rând, sigur, ANAF-ul continuă să îşi facă treaba şi pe partea care ţine de responsabilitatea lor dar această coordonare între MAI şi Garda Forestieră pare să dea rezultate”, a menționat Dacian Cioloş. Nu în ultimul rând, premierul a abordat și problema lemnelor de foc pentru populaţie. ”O să rog Ministerul Mediului să vină cât mai rapid cu clarificări chiar legislative, dacă e nevoie, pentru a ne asigura că putem pune la dispoziţie cantităţi suficiente de lemn de foc pentru populaţie, pentru că unul din rezultatele acestor controale intense este că, dacă în trecut, o parte din lemnul de foc se pare că provenea şi din surse ilegale, acum, şi datorită acestor controale, a scăzut disponibilitatea de pe piaţă a lemnului de foc şi atunci aş vrea să luăm măsurile legale necesare pentru a creşte această disponibilitate”, a mai precizat șeful Executivului.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu