sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSocietateZonele aglomerate, periate și miercuri de forțele de ordine

Zonele aglomerate, periate și miercuri de forțele de ordine

În ultimele 24 de ore, pentru protejarea populației, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare în zonele aglomerate, locuri de agrement și parcuri, dar și în localuri publice din județ. Mijloacele de transport în comun rămân în atenția polițiștilor vrânceni, fiind constant verificate atât cursele locale, cât și cele interjudețene. La cele 20 de acțiuni punctuale organizate ieri, au participat echipe formate din  polițiști, jandarmi și polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecția Consumatorului. Echipele mixte de control au verificat 128 de localuri publice, restaurante, terase, sau de tip fast-food, precum și 23 de mijloace de transport în comun. Totodată, în cadrul acțiunilor punctuale de ieri, 22 iulie a.c., au fost legitimate 270 de persoane și au fost oprite pentru control aproximativ 50 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1000 de lei. Totodată, în misiunile derulate ieri, în zona gărilor, dar și a trecerilor la nivel cu calea ferată, polițiștii Serviciului de Transporturi Județean Vrancea au făcut recomandări preventive celor prezenți și le-au atras atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație, dar și a măsurilor de protecție sanitară. Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.(IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu