sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietateZonele aglomerate, din nou în atenția oamenilor legii

Zonele aglomerate, din nou în atenția oamenilor legii

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. La activitățile desfășurate ieri, 25 august a.c., au participat polițiști din cadrul I.P.J. Vrancea, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar – Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului. Astfel, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate au fost verificate 182 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și au fost legitimate peste 240 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic pentru control 71 de mijloace de transport, din care 58 mijloace de transport în comun și au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 de lei. Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu