joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneZiua Medicinei Militare

Ziua Medicinei Militare

La 21 august 2019 se împlinesc 157 de ani de atestare istorică a medicinei militare ca serviciu sub jurământul lui Hipocrate şi constituie un binemeritat prilej de a arăta respect si dragoste pentru o ştiinţă vitală în existenţa unei naţiuni. Studiile, descoperirile şi invenţiile maeştrilor medicinei Evului Mediu din Orientul Mijlociu precum Rhazes, Avicenna sau Albucasis stau la baza medicinei moderne de astăzi. La acea vreme, în Ţările Române, serviciul medical îl activau vracii, doftoroii şi felcerii din sate şi târguri, atât pentru oştire cât şi pentru populaţia civilă.

Bazele medicinei militare române au fost fundamentate în anul 1831, prin înfiinţarea unui lazaret care se întemeia pe regulamentul miliţiei Principatului Ţării Româneşti şi care a devenit în anul 1851, Spitalul Militar Central. Prin Înalt Decret Domnesc cu numărul 4629, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat, la 21 august 1862, Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român sub comanda generalului dr. Carol Davila, părintele medicinei militare româneşti. De numele generalului dr. Carol Davila se leagă organizarea serviciului sanitar militar, întemeierea învăţământului farmaceutic şi a celui veterinar, fondarea mai multor societăţi şi reviste medicale, reforma sistemului balnear din ţara noastră. La insistenţele acestuia se va înfiinţa la Focşani un spital militar cu 100 de paturi pentru asigurarea asistenţei medicale atât în garnizoana Focşani cât şi în satele şi oraşele învecinate. Dr. Carol Davila participă la Focşani la unificarea serviciilor militare din Moldova şi Ţara Românească, când s-au stabilit şi uniformele comune ce vor fi purtate de lucrătorii sanitari (medici, veterinari şi farmacişti). În timpul celor două conflagraţii mondiale, Spitalul Divizionar din Focşani  se transformă în Spital de Zonă Interioară cu 800 de paturi, având ca misiune asigurarea serviciilor medicale de triaj şi prim-ajutor calificat răniților.

În anii ce au urmat, personalul medical din Spitalul Militar Focşani a obţinut maturitate şi rigurozitate profesională, atitudine și ataşament pentru îndeplinirea actului medical. Aici s-au făcut primele rezecţii de stomac cu anestezie locală din Vrancea, colecistectomii şi toată gama de operaţii ginecologice, până la colpo–histerectomia totală cu adenomectomie. A fost primul spital din Vrancea dotat cu aparat de anestezie cu circuit închis, de fabricaţie cehoslovacă. Dr. Gheorghe Popovici – specialist chirurg, școlit la Leningrad, a fost cel care a efectuat primele anestezii de acest fel. În timp, serviciul medical militar prin reprezentativitatea unor cadre militare și personal civil sanitar a fost prezent în misiuni medico-militare și umanitare internaţionale în diferite teatre de operații (Somalia, Angola, Balcanii de Vest, Afganistan, Irak).

Aniversarea Zilei Medicinei Militare, găsește Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” în plin proces de preocupare a creșterii calității, diversificării serviciilor medicale, dotării cu aparatură medicală, îmbunătățirii suportului logistic medical, consolidării gradului de încredere al pacienților și încercării să demonstreze prin „TRADIŢIE – ONOARE – VOCAŢIE” că are asigurat un loc de frunte în elita medicinei militare româneşti. Cu prilejul aniversării Zilei Medicinii Militare, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” Focşani,  colonelul Sorin Ivan, transmite  personalului medico-sanitar şi administrativ, cu onoare și respect pentru eforturile, dedicația personală și colectivă în slujba sănătății, urarea “La mulţi ani”! (comunicat Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Popescu” Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu