joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitateCe a stabilit Guvernul în legătură cu zilele libere de Paști

Ce a stabilit Guvernul în legătură cu zilele libere de Paști

Guvernul României a anunțat astăzi, în mod oficial, câte zile libere vor fi de Sfintele Sărbători de Paști. Cabinetul Cioloș a publicat pe pagina oficială de Facebook că de Paști vom avea doar două zile libere: duminică, 1 mai, și luni, 2 mai. Totodată, executivul a menționat și care sunt celelalte zile libere de-a lungul întregului an precum și prevederile legale în acest sens.
”Pentru că se apropie Sărbătorile de Paști, sunt cetățeni care ne întreabă când și cum vor avea liber, mai ales că anul acesta Paștele ortodox coincide cu Ziua Internațională a Muncii (1 mai). Anul acesta beneficiem de 12 zile libere, pentru sărbători publice sau religioase, dintre care şapte sunt în timpul săptămânii, celelalte cinci fiind în weekend. Cele 12 zile libere sunt:
• 1 ianuarie (vineri), 2 ianuarie (sâmbătă) – Anul Nou
• 24 ianuarie (duminică) – Ziua Unirii Principatelor Române
• 1 mai (duminică), 2 mai (luni) – Paştele
• 1 mai (duminică) – Ziua Muncii
• 19 iunie (duminică), 20 iunie (luni) – Rusalii
• 15 august (luni) – Adormirea Maicii Domnului
• 30 noiembrie (miercuri) – Sfântul Andrei
• 1 decembrie (joi) – Ziua Naţională a României
• 25 decembrie (duminică), 26 decembrie (luni) – Crăciunul
Codul muncii prevede câte două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora. Toate informațiile legate de zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt cuprinse în Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se precizează în comunicatul Guvernului României.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu