joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneZece unități sanitare din Vrancea vor fi construite/ reabilitate dotate de Ministerul...

Zece unități sanitare din Vrancea vor fi construite/ reabilitate dotate de Ministerul Lucrărilor Publice

Reabilitarea și dotarea unităților sanitare din Vrancea, o prioritate în mandatul meu ca ministru al lucrărilor publice, dezvoltării și administrației Zece astfel de proiecte destinate județului Vrancea au fost prinse în lista-sinteză a obiectivelor din Subprogramul ”Unităţi sanitare”, venind, astfel, în sprijinul comunităților locale care nu au acces la servicii medicale moderne, la standarde europene. Este vorba despre investiții pe care CNI le va face la Adjud, Biliești, Bolotești, Bordești, Gugești, Jitia, Nereju, Odobești și Tulnici, construcții noi, dar și modernizări și dotări pentru spitale, dispensare, reabilitări de centre socio-medicale, toate necesare comunităților vrâncene. De altfel, lista-sinteză aprobată la MLPDA cuprinde 326 de unități sanitare care vor fi construite, modernizate și dotate la nivelul întregii țări.
Guvernul liberal condus de Ludovic Orban acordă o atenție sporită modernizării sistemului medical din fondurile europene. În mandatul meu la MLPDA am semnat contractele pentru construirea celor trei spitale regionale de la Iași, Cluj-Napoca și Craiova, toate cu o valoare totală de 1,6 miliarde de euro. Investițiile pe care MLPDA le susține la nivelul spitalelor regionale vor facilita accesul echitabil la servicii de calitate pentru pacienții critici și pentru cazuri complexe care necesită tehnologii și expertiză la nivel înalt.
De asemenea, pentru a lupta împotriva efectelor provocate de pandemia Covid-19, ministerul a achiziționat, prin POR, echipamente medicale pentru dotarea spitalelor. Prin Axa Prioritară 8 a POR, MLPDA are în derulare 329 de proiecte, de peste 3,5 miliarde de lei, care vizează infrastructura de sănătate și cea socială. Guvernul PNL propune, în programul Reclădim România, alocarea, în perioada 2020-2027, a unui buget de 17,5 miliarde de lei pentru o serie de categorii de investiții la nivelul serviciilor medicale furnizate în comunitățile locale. Vom construi și vom moderniza 1.450 de centre medicale în mediul rural, vom reabilita 25 de spitale județene și 110 orășenești. (Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu