vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneZece mii de polițiști în stradă, în minivacanța de Ziua Națională

Zece mii de polițiști în stradă, în minivacanța de Ziua Națională

În perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, Poliţia Română va acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier. De asemenea, în toată țara, polițiștii vor acționa, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La nivel naţional, în medie, zilnic, aproximativ 10.000 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de la investigaţii criminale, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, de la transporturi, luptători de la acțiuni speciale și din cadrul altor structuri se vor afla în teren şi vor acționa în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. În fiecare zi, polițiști rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa, zilnic, cu aparate radar în întreaga țară, inclusiv cu dispozitivele TrueCam. Structurile de poliţie transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată, în aeroporturi, precum şi în porturile la Marea Neagră sau de pe Dunăre.

Pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc. De asemenea, pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră, vă rugăm să respectați toate normele de protecție sanitară și să evitați deplasările în locurile publice care nu sunt necesare. Este o perioadă în care, cu toții, forțe de ordine și cetățeni, trebuie, mai mult ca niciodată, să formăm o singură echipă, în lupta împotriva acestui nou virus. Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pe autostradă, păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din fața, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat această intenție. Sunt interzise: oprirea nejustificată și circulaţia pe banda de urgenţă – creează situații periculoase pentru participanții la trafic și se sancţionează.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă! (Poliția Română)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu