sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăStiri InterneWeekend plin pentru jandarmii vrânceni

Weekend plin pentru jandarmii vrânceni

Astăzi, peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona Mausoleelor Eroilor Neamului din judeţul Vrancea (Focşani, Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja), pe timpul desfăşurării ceremonialelor militare dedicate comemorării eroilor căzuţi la datorie în primul război mondial, în bătăliile sângeroase din luna august 1917. Jandarmii vrânceni vor participa cu un pluton de defilare la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Militară Focşani în colaborare cu organele administraţiei publice locale la Mărăşeşti. ”De asemenea, în acest sfârşit de săptămână, jandarmii vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică la „Serbările Timişoreana”, organizate în Piaţa Unirii din municipiul Focşani, la manifestările dedicate zilelor oraşului Mărăşeşti, comunelor Chiojdeni şi Soveja, precum şi la târgul tradiţional din localitatea Tichiriş. Recomandăm cetăţenilor să apeleze Jandarmeria la numărul unic de urgenţă 112 sau la jandarmii prezenţi la aceste evenimente, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare. Jandarmii sunt prezenţi la datorie, oferind siguranţă şi încredere”, se transmite într-un comunicat al Compartimentului de Informare, Relații Publice și cu Publicul al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu