miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăActualitateVremea se răcește semnificativ, de duminică

Vremea se răcește semnificativ, de duminică

Vremea se schimbă radical și va deveni mult mai rece decât în ultimele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, duminică, temperaturile vor scădea semnificativ în toată ţara. Dacă astăzi, temperaturile vor fi ridicate pentru început de noiembrie, până la 22 de grade celsius, mâine vor fi valori termice maxime cuprinse între 7 şi 13 grade şi minime între -5 şi 3 grade.

Răcirea vremii începe, practic, de astăzi, în nordul, centrul şi nord-estul ţării, unde cerul va fi variabil, cu înnorări din timpul zilei. Va ploua slab, în prima parte a intervalului, pe arii restrânse, în Maramureş, Transilvania şi Moldova şi izolat în Crişana, apoi pe spaţii mici în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi sud-estul Transilvaniei. Pe crestele montane, trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în regiunile extracarpatice, local cu 55-65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70-90 km/h.

De duminică dimineaţă, însă, temperaturile vor scădea semnificativ în toată ţara, vremea devenind rece pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări în cursul zilei în sud-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua. În vestul Carpaţilor Meridionali, la altitudini mari, trecător vor fi ninsori şi lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări la munte şi local, mai ales la începutul intervalului, în sud şi în est. În a doua parte a nopţii, izolat, se va forma ceaţă, îndeosebi în vest, sud-vest şi centru.

Luni, valorice termice vor creşte ușor faţă de duminică în regiunile extracarpatice şi se vor situa, în general, în jurul normelor perioadei, iar în restul teritoriului nu vor fi variaţii semnificative. Dimineaţa şi noaptea vremea va fi rece în majoritatea zonelor. Spre seară şi noaptea, este posibil să plouă slab în nordul Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali. În Carpaţii de Curbură, dar local şi temporar şi în estul şi în sud-vestul teritoriului, va bate vântul. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă.

Marţi, temperaturile vor scădea treptat, astfel că vremea va deveni rece în estul ţării şi va fi apropiată de normal în rest, iar noaptea va fi rece în toată ţara. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări – ziua în zonele montane, noaptea în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări locale în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă. Începând de miercuri şi până la sfârşitul săptămânii viitoare, valorile termice vor creşte uşor şi se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii noiembrie. Nu vor fi precipitaţii, dar în orele dimineţilor, pe arii restrânse, va fi ceaţă. (sursa: ANM)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu