duminică, mai 19, 2024
AcasăStiri InterneVreme capricioasă în aceste zile: revine canicula, dar nici vijeliile nu ne...

Vreme capricioasă în aceste zile: revine canicula, dar nici vijeliile nu ne ocolesc

Meteorologii anunță o vreme schimbătoare în aceste zile. Temperaturile au început să crească simțitor încă de ieri și, pe alocuri, am putea ajunge la caniculă și disconfort termic în cursul zilei de duminică, în special în sudul țării. „Maxime de 30 și ușor peste 30 de grade celsius sunt așteptate pe parcursul zilei de astăzi, în această după-amiază, în sudul și vestul teritoriului în mod deosebit, iar mâine în mai multe regiuni, în partea de vest, de sud, de est și mai puțin în localități din celelalte zone. Cu atât mai mult cu cât mâine vorbim, deja, de valori de caniculă 35-36 de grade în Oltenia, în Muntenia, poate că și în sudul Moldovei. În consecință, și disconfortul termic va fi din ce în ce mai accentuat atât astăzi, dar mai ales mâine, când se va resimți în mod deosebit în vestul, în sudul și în estul țării.”, a declarat meteorologul Alina Șerban, la Antena 3 CNN.

Pe de altă parte, vor reveni și episoadele de instabilitate atmosferică accentuată. Mai întâi astăzi, pe alocuri, iar duminică în extindere, în mai multe regiuni. ”Aversele vor fi prezente din nou în peisaj în această după-amiază, în partea de nord, de nord-vest, de centru a teritoriului, în zonele montane, iar de mâine chiar pe arii mai extinse și mai intense, asociate unui front atmosferic care va traversa teritoriul țării noastre de la vest către est. Ce înseamnă mai exact acest lucru? Înseamnă că în această după-amiază vom avea averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului doar după-amiază și spre seară, pe arii mai restrânse noaptea. Vor fi în Maramureș, în Transilvania, în nordul Crișanei și în zonele montane, unde vom mai avea și cantități de apă de peste 15-20 de litri pe metrul pătrat, dar doar cu totul izolat. Însă mâine, astfel de fenomene vor fi în extindere în Banat, în Crișana, în Maramureș și în Transilvania, iar seara și noaptea și în celelalte regiuni și deja vom vorbi de cantități mai însemnate de apă, peste 20-30, izolat peste 40 de litri pe metrul pătrat, și de data aceasta și de vijelii și căderi de grindină.”, a subliniat meteorologul Alina Șerban. Prin urmare, mai ales duminică și luni, valorile termice vor fi în scădere, sub 30 de grade celsius în majoritatea zonelor, cu excepția sudului țării.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu