sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateVreme capricioasă, astăzi și mâine: disconfort termic și vijelii scurte

Vreme capricioasă, astăzi și mâine: disconfort termic și vijelii scurte

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizarea de specialitate. De azi dimineață, de la ora 4:00, este în vigoare o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, pentru mare parte din țară. Avertizarea este valabilă până duminică, la ora 23:00. Potrivit meteorologilor, în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Munteniei și al Moldovei, precum și la munte (inclusiv în Munții Vrancei), vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25-30 de litri/mp și pe arii restrânse 40-60 de litri/mp. În același timp, meteorologii transmit că sâmbătă și duminică, în sud-est, vremea va fi călduroasă în orele amiezilor, disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge, pe arii restrânse, pragul critic de 80 de unități. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala trecător și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu