sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietateVrâncioaia: un scurtcircuit electric a distrus două gospodării

Vrâncioaia: un scurtcircuit electric a distrus două gospodării

Prima concluzie a pompierilor este că un scurtcircuit electric a dus la izbucnirea incendiului care a distrus, practic, două gospodării din satul Spinești, comuna Vrâncioaia. O familie a rămas, practic, pe drumuri, după ce flăcările le-au ruinat locuința, în suprafață de 200 de metri pătrați, și o anexă, în suprafață de 100 de metri pătrați. La o gospodărie învecinată focul a distrus acoperișul casei, pe 300 de metri pătrați, și garajul, în suprafață de 100 de metri pătrați. De asemenea, aproape toate bunurile din case și anexe au căzut pradă incendiului. Oamenii au reușit, totuși, până la escaladarea focului, să scoată din curte și să salveze două autovehicule. Nu s-au înregistrat victime și nu s-au raportat, până acum, animale sau păsări arse.
Reamintim că, în această dimineață, un apel la numărul 112 anunța izbucnirea unui incendiu la două gospodării din satul Spinești, cu pericol de extindere spre o a treia locuință. La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale cu apă și spumă de la Stația de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Focșani, o autospecială a SVSU Tulnici și două echipaje de ambulanță, unul SMURD și unul de la SAJ. Focul a fost localizat și s-a reușit împiedicarea extinderii flăcărilor la gospodăriile învecinate.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu