marți, aprilie 23, 2024
AcasăAdministratieVrancea, ferită de avertizarea meteo de ploi, până marţi

Vrancea, ferită de avertizarea meteo de ploi, până marţi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare potrivit căreia în cea mai parte a ţării va ploua, de sâmbătă noapte până marţi dimineaţă, iar la munte vor fi precipitaţii mixte, fiind anunţate, de asemenea, intensificări ale vântului.Potrivit sursei citate, de sâmbătă ora 23.00 până marţi ora 9.00, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte. În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25- 30 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse de 40- 50 de litri pe metru pătrat.ANM mai informează că vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi la munte şi în regiunile vestice, cu viteze mai mari în cursul nopţii de luni spre marţi, când în zonele montane va sufla tare, titrează mediafax.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu