duminică, mai 5, 2024
AcasăStiri InterneVoucherele sociale au fost încărcate cu tranșa a doua a ajutorului de...

Voucherele sociale au fost încărcate cu tranșa a doua a ajutorului de 250 lei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a virat tranșa a doua din ajutorul social intitulat ”Sprijin pentru România”. Este vorba de suma de 250 de lei, la două luni, ce se acordă până la sfârșitul acestui an, bani cu care se pot achiziționa alimente de bază. ”După eforturi susţinute din partea echipei şi o analiză riguroasă asupra a tot ce a însemnat prima tranşă, iată că reuşim să livrăm cei 250 de lei aferenţi tranşei II mai repede decât anunţasem. Astăzi (n.r. vineri) am efectuat plăţile pentru cei care au carduri deja şi sunt în continuare eligibili. În total, această tranşă va ajunge la aproximativ 2,4 milioane de români şi se ridică la aproape 600 de milioane de lei, bani europeni pentru alimente şi mese calde. Aşadar, de săptămâna viitoare beneficiarii vor putea utiliza suma. Zilele acestea ne coordonăm cu reprezentanţii emitenţilor de carduri şi ai Poştei pentru ca şi noii beneficiari eligibili să aibă cardurile cât mai repede posibil”, a transmis Marcel Boloş, ministrul investițiilor și proiectelor europene.

Până la jumătatea lunii septembrie se vor emite şi distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranşe sau care au fost omişi din aceasta. Este vorba de aproximativ 91.000 de persoane. Pentru acestea, încărcarea aferentă tranşei a doua se va face până la 23 septembrie. Potrivit MIPE, o excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.

Potrivit normelor legale, beneficiarii acestor carduri sociale sunt următoarele categorii:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu