vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneVoucherele de vacanță se dau anul viitor

Voucherele de vacanță se dau anul viitor

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a anunțat că angajații de la stat care nu au beneficiat de vouchere de vacanță în acest an vor primi tichetele începând cu data de 1 ianuarie 2018. „Tichetele de vacanță vor fi prevăzute în bugetul pentru 2018, pentru instituțiile care nu au acordat tichete pentru perioada 1 iulie 2017 — 31 decembrie 2017. Ordonanța de Urgență aprobată pe data de 30 iunie 2017 spune că în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018 toți angajații din sistemul public și angajați în cadrul companiilor cu capital majoritar de stat vor primi prime sau indemnizații de vacanță sub forma voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 de lei. Anul acesta nu s-a ratat, pentru că sunt instituții publice sau companii de stat cu capital majoritar de stat care au acordat deja aceste vouchere de vacanță. Cele care nu au acordat vor acorda începând cu 1 ianuarie 2018, conform bugetului aprobat”, a explicat Mircea Dobre.

Ordonanța de Urgență a Guvernului care reglementează acest aspect, publicată în vară, prevede că instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și operatorii economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, acordă, ”în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinație, în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018, o singură indemnizație de vacanță sau o singură primă de vacanță, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește (…) când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz”. În actul normativ se mai spune că, începând cu data de 1 decembrie 2018, „operatorii economici vor acorda angajaților proprii primele de vacanță numai sub forma voucherelor de vacanță, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit, în condițiile legii, pentru un salariat”.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu